Antreprenorul: mentalitatea și cultura organizațională

Antreprenorul: mentalitatea și cultura organizațională

Am simțit nevoia să scriu pe acest subiect după discuții avute cu diverse persoane din jur. Mulți s-au opus și au încercat să mă convingă că este greșit modul în care fac lucrurile din poziția de „antreprenorul cel nou”. 

Am ajuns la concluzia că, greșit sau nu, este o singură cale pe care o pot urma și cu care să mă pot identifica. Scriu acest articol pentru că vreau să-ți spun că nu există mentalitatea câștigătoare.

Sunt multe cărți, video-uri, podcast-uri, articole, fiecare cu puncte alese arbitrar după punctul de vedere al fiecărui autor în parte. Aceste puncte sunt de cele mai multe ori descriptive pentru companiile de succes, DAR nu îți pot prescrie succesul dacă le urmezi. În cel mai bun caz îți crește șansa de succes. Totuși, cultura în cadrul afacerii tale există fie că vrei sau nu, așa că mai jos îți scriu punctele alese arbitrar de mine pe care consider util de luat în vedere.

Liderul / antreprenorul setează cultura

Găsești definiția culturii aici. Pe scurt, cultura este modul în care se întâmpla lucrurile. Ea este dependentă de experiențele trecute, de contextul intern, influențele externe, de liderii care le duc mai departe, de problemele care apar și rezultatele lor.

Dacă liderul organizației trece cu brio prin toate aceste hopuri și manevrează cu încredere și stabilitate fiecare aspect al afacerii, atunci și cei care îl urmează vor face la fel.

Atenție, formal acesta setează direcțiile, atribuțiile și aspectele fixe ale echipei, iar informal liderul setează cultura, modul în care acele aspecte sunt duse la îndeplinire.

Dacă ești antreprenor, poziția de lider formal este automat a ta, dar cea de lider informal este câștigată.

O singură persoană poate reprezenta ambii lideri, formal și informal, dar nu este obligatoriu. Dacă ai în echipa ta o persoană care te motivează chiar și pe tine, care îți dă fiori de energie pozitivă și are flerul unui lider informal, atunci nu este nevoie să te lupți pentru această poziție.

Sfatul meu! Este să lucrați împreună pentru că scopul tău este să îți duci firma mai departe, iar ajutorul unei alte persoane din echipă este, cu siguranță, binevenit.

antreprenorul

Problemele ajută la dezvoltarea culturii din cadrul organizației tale

Cu fiecare nouă problemă apărută, piedică sau dificultate, echipa ta este pusă la încercare. Pe lângă organizarea și structura internă, cultura influențează modul în care acele dificultăți sunt depășite.

Fiindcă ai pornit o organizație care are ca scop folosirea oricăror resurse disponibile, atunci sfatul meu este să folosești fiecare dificultate care supune testării cultura organizației tale.

Mai exact, analizează fiecare acțiune a echipei tale ca răspuns la dificultate și încearcă să găsești moduri în care această cultură poate fi evoluată.

Planifică evoluția culturii organizaționale pentru a crește productivitatea echipei. Antreprenorul trebuie să aibă totul în vedere!

Fiind dependentă de context, cultura poate fi modificată prin acțiuni de orice amploare, unele dintre ele foarte mici și aparent insignifiante.

Pentru a afla ce acțiuni au ca rezultat productivitatea mai mare folosind cât mai puține resurse, îți sugerez următorii pași:

  1. Te documentezi pe subiect – îți sugerez Google Scholar ca punct de plecare
  2. Încerci să definești cum vrei să crești productivitatea
  3. Compui strategii pe care să le pui în aplicare. Nu uita să testezi succesul lor. Am scris aici un articol despre metode de testare.

Au fost făcute foarte multe studii pe care te poți baza. Dacă nu vrei să fi doar un patron din anii ‘90 care abuzează de angajați ca de sclavi, atunci înțelegi că le datorezi oamenilor din echipa ta mai mult decât salariu.

Le datorezi implicarea ta. Astfel încât să le poți construi mediul în care ei să fie cât mai productivi (productivitatea în secolul 21 vine la pachet cu fericirea, în comparație cu secolele anterioare unde venea cu biciul).

Sfatul meu! Poziția de antreprenor și lider formal vine la pachet cu obligativitatea autoimpusă de a organiza și structura echipa. Ai pornit în această călătorie pentru a-ți crește calitatea vieții tale. Nu face asta scăzând calitatea vieții coechipierilor tăi!

Succes!


Leave a Reply

Your email address will not be published.