Colaborările: cum le poți menține pe termen lung

Colaborările: cum le poți menține pe termen lung

Colaborările sunt unul dintre aspectele care îți țin business-ul în viață. Când vine vorba de așteptări și rezultate, acestea cu siguranță pot să difere. Mai ales în marketing, unde este vorba despre convingerea consumatorilor. 

Deși așteptările sunt bazate pe diverse acțiuni și metode de succes folosite în trecut ele nu oferă garanția reușitei.

De cele mai multe ori considerăm că succesul este cel care menține colaborările, dar viitorul este incert. Cei cu care colaborăm s-ar putea să aprecieze cu atât mai mult implicarea noastră, profesionalismul și comunicarea. Aceste aspecte ne duc mai departe și ne trec peste etapele cu un succes mai mic.

Implicarea în colaborările benefice – sau cum să fii proactiv

Implicarea în proiecte vine din dorința de a le face cât mai bine. Pentru a le putea face cât mai bine, este nevoie de o bună cunoaștere a detaliilor. Apoi urmează acționarea potrivită asupra lor.

Cuvântul cheie este atenția. Cu cât ești mai atent, cu atât vei observa mai multe detalii pe care le poți folosi mai departe pentru a mări șansa de succes.

Sfatul meu: mulți vorbesc despre „atenția la detalii”, dar acest lucru vine efectiv din atenția propriu-zisă. Dacă simți că-ți fuge mintea la altele sau că nu ai înțeles ceva, pune întrebări. Orice detaliu poate conta.

colaborările

Profesionalismul – sau cum să nu pierzi timpul

În multe din articolele precedente am scris despre comunicare și importanța acesteia în relațiile dintre colaboratori. Dar să nu ne amăgim. Profesionalismul nu vine din statul la taclale cu orele. Cu siguranță, mai ales la început, aceste discuții sunt binevenite pentru a avea o bază comună în relație, dar prea mult strică.

Profesionalismul reprezintă buna cunoaștere a serviciilor prestate și achiziționate, la pachet cu o bună comunicare. Fii concis cu privire la aspectele de business, dar deschis și clar în explicații. În plus, este bine să ai o privire amplă asupra alternativelor.

Comunicarea – sau cum să ai răbdare că să știi ce oferi și ce ceri de la colaborările respective

Internetul este plin de meme-uri despre feedback-uri nenumărate și schimbări pe ultima sută de metri și pe bună dreptate. Se întâmplă și de cele mai multe ori nu este vina nimănui. Pășim în ceață și ne concentrăm pe ce vrem să comunicăm. Uneori s-ar putea să dureze până găsim cele mai bune cuvinte, imagini și soluții.

Nu poți trece prin asta fără puțin efort. Brief-ul pe care îl trimiți/primești trebuie să fie clar, fără nici un fel de confuzii.

Sfatul meu! Fii sceptic atât cu ce înțelegi ca agenție/marketer, dar și ca antreprenor față de ce s-ar putea înțelege din cerințele tale.

Implică-te! Orice ți-a ales să faci, este alegerea ta și nimeni altcineva nu trebuie să plătească pentru că nu ai dispoziția necesară ca să-ți iasă bine.

Cu siguranță dacă îți alegi colaborările după standardele tale, vei putea să beneficiezi de înțelegere în situațiile unde este nevoie, dar nu abuza!

Noi suntem Upscale Accelerator,  agenție de marketing

Succes!


Leave a Reply

Your email address will not be published.